Selectati limba:


În construcție...

  „Astăzi e ziua mea!”, la Bănești

 

                Pentru al cincilea an consecutiv, în parcul din curtea Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu din Bănești, Fîntînele, s-a desfășurat proiectul educațional „Astăzi e ziua mea!”, proiect prin care elevi, părinți, cadre didactice și autorități locale au marcat ziua de 1 iunie, Ziua Copilului.

                Inițiat de conducerea Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Bănești, manifestarea a reunit trei ample activități.

                Prima dintre ele, Cupa Recolta la fotbal, adresată elevilor din învățământul gimnazial, a marcat împlinirea a 45 de ani de la înființarea echipei de fotbal a comunei Fîntînele. 

                La startul competiției s-au aliniat zece echipe de fotbal din județele Botoșani și Suceava: comuna Mihai Eminescu (BT), Verești, Liteni, Roșcani Ipotești, Siminicea, Știrbăț - Udești,Bănești și Fîntînele. Întrecerile, animate de entuziasmul celor peste 100 de mici fotbaliști, susținuți din tribune de zeci de spectatori, au desemnat căștigătorii: echipa de fotbal Săgeata, a Școlii Gimnaziale Fîntînele, antrenate de profesor Leonte Gelu.

 

                Prin grija unor sponsori inimoși, între care amintim Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, domnul Dura Valeriu – cel care a pus piatra de temelie la formarea echipei de seniori a comunei, dar și societatea de pază și protecție NG Grupul de Securitate Suceava, au fost oferite premii  constând în trofee, diplome, medalii, tricouri, mingi de fotbal.

 

                Rezultatele finale ale Cupei Recolta:

Locul I - Școala Gimnazială Fîntînele

Locul al II-lea - Școala Gimnazială Roșcani – Liteni

Locul al III-lea - Școala Gimnazială Mihai Eminescu Bănești

Cel mai bun portar – Cornea Sergiu

Cel mai tehnic jucător – Ferariu Marian Cristi

Golgeterul competiției – Onofraș - Oloeriu Mădălin

                A doua activitate, festivalul – concurs de interpretare vocală „La fântâna dorului” s-a desfășurat pe scena amplasată în parcul școlii. La cele două secțiuni ale festivalului – concurs, canto popular pentru preșcolari și elevi din învățământul primar și canto popular pentru elevi din învățământul gimnazial s-au înscris peste 30 de concurenți din Suceava și Botoșani.

                Juriul, format din Leonte Costinel – fost coregraf al Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Vasile Leontică – coordonatorul Fanfarei din Stamate, Leonard Breabăn – administrator al NG Grupul de Securitate Suceava și interpreții de muzică populară Ionuț Vieru și Andreea Chisăliță, a avut o misiune dificilă, toți concurenții fiind deosebit de talentați.

                Pentru desemnarea cîștigătorului marelui premiu și al trofeului festivalului s-a avut în vedere calitățile vocale, originalitatea repertoriului, prezența scenică și originalitatea costumului.

                Marele premiu, oferit de domnul Leonard Breabăn precum și trofeul festivalului „La fântâna dorului”, a fost atribuit elevei  Chirică Iuliana de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni.

                Clasamentul final pe secțiuni este următorul:

La secțiunea I – preșcolari și elevi din învățământul primar

                Locul I – Josefina Telescu - Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Bănești

 

                Locul al II-lea – Rusu Iulia - Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava

                Locul al III-lea – Lesuc Flavia - Școala Gimnazială „Tiberiu Crudu”, Tudora, Botoșani

La secțiunea a II-a – învățământ gimnazial

                Locul I – Apetrei Denisa – Grupul Școlar Oltea Doamna Dolhasca

                Locul al II-lea – Aghinițăi Iulian - Școala Gimnazială Mihai Eminescu Bănești

                Locul al III-lea – Matache Elena – Grupul Școlar Iorgu Vîrnav Liteanu Liteni

                La încununarea unei activități de un real succes și-au adus contribuția și interpreții de muzică Ionuț Vieru, Andreea Chisăliță, Cristina Țârdea și Alexandra Țârdea, trompetistul Vasile Leontică și formația de dansuri Fântânița. Surpriza spectacolului a constituit-o apariția pe scenă a lui Ionel și Iulian Aghinițăi – tată și fiu, care au interpretat melodii folclorice specifice zonei.

                La reușita acestor activități, care au adunat în curtea Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu peste 500 de elevi, părinți, cadre didactice, autorități locale, a contat mult sprijinul oferit, în calitate de organizatori, Primăria comunei Fîntînele, Centrul Cultural Bucovina, Asociația Educatorilor Suceveni, Inspectoratul Școlar al județului Suceava precum și de NG Grupul de Securitate Suceava.

                A treia manifestare, inclusă în cadrul proiectului educațional „Astăzi e ziua mea!”, a constat în organizarea Concursului internațional de radioamatorism Field Day, având ca organizatori, pe lângă Observatorului Astronomic al Universitații „Ștefan cel Mare” din Suceava, și Fundația speologică „Club Speo Bucovina”, Societatea Științifică Cygnus și Clubul Sporturilor Tehnico-Aplicative, toate aceste organizații cu sediile în municipiul Suceava.

                Activitățile de popularizare au fost structurate pe patru secțiuni: astronomie, radioamatorism, energii alterative și biologie.

                La sfârșitul unei zile lungi dar frumoase, directorul Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Bănești, profesorul Mihai Silviu Gabriel, ne-a declarat că: acest proiect educațional, pe care îl derulăm de cinci ani, aduce, de fiecare dată, tuturor celor care se adună în parcul Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu, motive de satisfacție și bucurie, prin ineditul și varietatea activităților desfășurate. Anul acesta, de 1 iunie, toți cei prezenți au putut lua parte la activități sportive și culturale, la demonstrații ale astronomilor, radioamatorilor și biologilor. Mulțumim pe această cale celor care s-au implicat în organizarea și susținerea proiectului educațional Astăzi e ziua mea!, mulțumim tuturor participanților la această ediție si-i invităm, pe 1 iunie 2014, din nou, în parcul Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu din Bănești.

 Sursa: cotidianul Crai Nou de Suceava, 05.06.2013

 

Elevii suceveni l-au comemorat pe Mihai Eminescu

 

Două grupuri de elevi de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Suceava și Școala de Arte și Meserii din satul Bănești, comuna Fintinele l-au comemorat, simbătă pe poetul Mihai Eminescu. Este vorba despre un proiect initiat de deputatul Mihai Mălaimare impreună cu deputatul de Suceava Sandu Mihai Capră. Inițial, proiectul a fost conceput astfel incit invitatia de a participa intr-o excursie la locurile natale ale poetului național să fie adresată tuturor instituțiilor din țară care poartă numele lui Eminescu. Potrivit unui studiu realizat la inceputul acestui an la Cabinetul deputatului Mihai Mălaimare, in Romania există 46 de instituții de invățămint care poartă numele Mihai Eminescu, ele regăsindu-se in 33 de județe. Anul acesta, doar cele două școli din Suceava au beneficiat de derularea acestui proiect, urmind ca in anii viitori, proiectul să se extindă.

Simbătă, cele două grupe de elevi au vizitat Memorialul Ipotești, au organizat un picnic pe malul lacului și au mers la Biserica Uspenia, unde a fost botezat poetul. Elevii și-au petrecut după-amiaza in satul Mihai Eminescu din comuna Gorbănești unde legenda spune că Eminescu ar fi trecut pe la moșia boerului Stamatopol care locuia in sat. Pe dealul din sat copiii s-au strins in jurul statuii poetului și au cintat romanțe pe versuri eminesciene, acompaniați la chitară de directorul Palatului Copiilor, Ludwig Schibinschi. Deputatul Mihai Mălaimare le-a oferit tuturor celor prezenți, de sufletul poetului, colaci, prosoape și lumanări iar oficialii comunei au pregătit un grătar oaspeților. Directorul Școlii din satul Bănești, Mihai Silviu Gabriel și-a manifestat dorința de a amplasa in satul de unde provine școala o statuie similiară cu cea in jurul căreia elevii au petrecut simbătă. El le-a povestit, cu documente, celor prezenți motivul pentru care școala pe care o conduce poartă numele poetului.

"La sfirșitul anului 1834, o mare nenorocire s-a abătut asupra familiei lui Vasile Iurașcu. A treia zi din sărbătorile Crăciunului (27 decembrie), chiar de dimineață, soția sa pleca din Bănești, grăbind trăsura, ca să ajungă mai repede la Sarafinești. Dar inainte de a trece Siretul, prin Vadul Donțului, s-a prăvălit trăsura și Paraschiva Iurașcu a căzut cu capul peste o cioată. Intrată in agonie, a fost dusă din nou la Bănești, acasă la aga Grigore Cananău, unde, peste două ceasuri, a murit. A fost inmormintată la Bănești, lingă biserica cea veche cu hramul Sf. Nicolaia".

Informațiile furnizate de directorul Școlii din satul Bănești, Mihai Silviu Gabriel au fost consemnate și in "Mărgăritarele" lui Vasile Iurașcu, chiar la inceputul cărții, și pe piatra tombală a Paraschivei Iurașcu, descoperită și descifrată de I.D. Marin. Mama lui Eminescu, Raluca Iurașcu este cel de-a cincilea copil al Paraschivei Iurașcu, inmormintată la Bănești. Nici elevii de la Colegiul Mihai Eminescu din Suceava nu au fost lipsiți de idei. Ei au propus ca toti tinerii care vin să viziteze satul in care a umblat Eminescu, să scrie mesaje poetului după care sa le lase in cutia poștala amplasată lingă gardul de stuf amenajat in jurul statuii.

 

Autor: www.BotosaniNews.ro, 17 iunie 2007

 

Cadre didactice din trecut

Despre noi >>

În construcție...


Inapoi